Psiholog Psihoterapie

Eu am mers. De 2 ori. La acea vreme, am crezut ca este o metafora extraordinara pentru schimbare si pentru a atinge un rezultat considerat imposibil de atins.

Aceasta "metafora" presupune parcurgerea cu talpile goale a unui covor de carbuni incinsi lung de 10 metri, parcurgere precedata de o pregatire care poate dura de la cateva zeci de minute la cateva zile. Pregatirea contine discursuri motivationale, vizualizari si afirmatii pozitive, avand ca scop obtinerea unei stari de motivatie puternice prin intermediul credintei "daca am reusit sa fac asta, voi reusi sa fac si alte lucruri pe care acum nu pot sa le fac".

Partea cu pregatirea am aflat mai tarziu ca este inutila pentru reusita mersului pe carbuni, acest lucru putand fi facut si fara discursul motivational, avand in vedere carbunii potriviti si un contact scurt si nu prelungit intre pielea talpilor si carbuni. Si ca exista o explicatie simpla pentru acest fenomen care are mult de a face cu conductivitatea termica scazuta a carbunilor.

Dar nu scriu aceste ganduri ca sa critic mersul pe carbuni incinsi pentru ca, de fapt, pentru mine a fost o experienta foarte placuta: a fost un spectacol interesant, am vorbit despre obiectivele mele, am socializat, am dansat, am ascultat un trainer pe care il admir si in plus, ma pot lauda acum ca am mers pe carbuni incinsi. Experienta in sine, lipsita de incarcatura motivationala din pregatire, as recomanda-o oricui.

Scriu aceste randuri pentru a propune o perspectiva rationala si moderata asupra credintelor promovate de multe dintre cartile de self-help: "daca iti doresti ceva  suficient de mult, se va intampla" sau "nu renunta niciodata", credinte promovate si de "metafora" descrisa mai sus. Asa cum voi incerca sa arat in cele ce urmeaza, exista o parte mai putin placuta a acestor credinte, uneori cu consecinte nu numai pentru cel care le detine.

Da, sa fii optimist, sa crezi ca vei reusi, "e bine".

De exemplu, studiile arata ca optimistii se recupereaza mai repede in urma interventiilor chirurgicale. Dar nu pentru ca optimismul ar „atrage” o recuperare mai rapida, ci pentru ca, in fata unor dificultati de sanatate evidente, acestia isi iau medicamentele la timp si respecta regimul propus de medic. Deci avand credinta ca se vor recupera, optimismul favorizeaza comportamentele care ii tin sanatosi. Si in acelasi timp, au niveluri mai reduse de anxietate, cu impact direct asupra hipertensiunii si a imunitatii. Optimistii sunt si mai perseverenti, rezistand tentatiilor de a abandona un lucru inceput, in fata obstacolelor care pot aparea.

Dar exista o parte mai putin roz a optimismului, care are legatura cu raportarea la riscuri si abilitatea de invatare.

Astfel, unul din dezavantajele optimismului este subestimarea riscurilor, de multe ori concretizata prin gandul: "nu o sa mi se intample tocmai mie". Acest lucru ii face sa nu invete foarte mult din avertizari si nici din existenta unui pericol, fie el exprimat statistic (in cazul bolilor) sau chiar perceput vizual (de exemplu, in cazul conducatorilor auto).

Aceeasi credinta care poate face un om sa fie mai sanatos si mai relaxat: "nu ma voi imbolnavi" poate contribui ca un fumator sa nu se lase de fumat ("da, tigarile omoara, dar nu mi se va intampla tocmai mie") sau ca o persoana sa ignore avertizarile indicelui de masa corporala si sa continue sa manance in mod nesanatos. Multi oameni cred ca e vorba de lipsa vointei, dar uneori e pur si simplu vorba de supra-optimism si de dificultatea de constientizare a unor riscuri aparent evidente pentru o persoana mai putin optimista.

Sau sa supraestimeze abilitatile de a conduce, sa isi asume mai multe riscuri (in depasiri, de exemplu) si sa cauzeze accidente auto (tendinta cunscuta si sub numele de efectul Dunning–Kruger sau al superioritatii iluzorii). Din nou, "nu o sa mi se intample tocmai mie", pentru ca "stiu sa conduc mai bine decat majoritatea".
 
Supra-optimismul afecteaza si mediul financiar. Potrivit lui Michael Shermer (skeptic.com) un studiu care a analizat mediul economic din Statele Unite releva ca 35% din afacerile mici supravietuiesc, restul dau faliment. Insa 81% din antreprenorii care au fost intrebati au evaluat sansa de succes ca fiind 70%. Este un exemplu de cum ignorarea unor riscuri duce la pierderi si la investitii in afaceri falimentare.

Nu stiu daca acesti antreprenori au trecut prin carbuni incinsi ca sa devina supra-optimisti, probabil ca nu, desi acest stil de gandire care tine de idolatrizarea optimismului si a increderii in sine probabil ca este un factor important in decizia de a investi chiar in fata unor riscuri evidente.

Cu siguranta ca fara sa ne asumam niste riscuri, nu ar mai exista nicio sansa de succes, insa important mi se pare sa stim cand sa acceptam o pierdere sau realitatea unui risc si cand sa ramanem perseverenti si optimisti.

Si sa avem libertatea interioara de nu investi cu valoare de adevar absolut sloganuri de "gandire pozitiva", potential periculoase pentru noi si pentru ceilalti, de genul "daca imi doresc ceva suficient de mult, se va intampla".