Psiholog Psihoterapie

De multe ori aud: dacă aș avea mai multă stimă de sine, aș putea să realizez mai multe. Este un concept pe care îl folosim foarte des și aparent toată lumea crede că stima de sine ridicată este un lucru pozitiv.

Dar ce este stima de sine? O apreciere subiectivă despre cât de valoroși ne auto-percepem.

Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă valoarea pe care ne-o atribuim singuri, în funcție de rezultatele pe care le-am avut până atunci, de experiențele de viață, dar și de mesajele pe care le-am primit de la ceilalți, în mod explicit, de tipul: ești bun, ești valoros sau, dimpotrivă: nu ești în stare de nimic, ești un incapabil/ratat sau implicit: o privire dezaprobatoare în urma neconformarii cu așteptările cuiva sau un “spate întors” până în momentul în care o acțiune nu afost executată “cum trebuie”.

La o apreciere intuitivă, o stima de sine cât mai crescută ar fi un factor pozitiv pentru o persoană. Åži, într-adevăr, și studiile susțin parțial această afirmație – o stima de sine scăzută este asociată cu niveluri crescute de anxietate și de depresie, pe când o stima de sine crescută este asociată cu o stare de bine din punct de vedere emoțional.

În consecință, au apărut și tehnici destinate creșterii stimei de sine, îndeosebi în mediul educațional și în cel organizațional:

• întocmirea unei liste cu calitățile pe care o persoană le are;
• aprecierea verbală a reușitelor (laude);
• întocmirea unei liste cu toate realizările din trecut;
• afirmațiile spuse, uneori în oglindă: sunt frumos /frumoasă, sau sunt inteligent /inteligentă.

Dar, dacă stima de sine este un factor atât de pozitiv, atunci de ce oare Albert Ellis a numit stima de sine ca fiind “cea mai mare patologie a bărbaților și a femeilor?”

Åži de ce studiile au arătat că o stima de sine prea ridicată este asociată cu comportamente agresive și cu vulnerabilitatea ridicată la critică?

Un motiv ar fi că cei care au o stimă de sine ridicată se percep ca fiind mai atrăgători și mai inteligenți decât media (ceea ce nu este reflectat și în realitatea obiectivă, măsurată, de exemplu, prin chestionare de inteligență). Åži, din acest motiv, când apare un potențial pericol la adresa imaginii lor de sine (cum ar fi o critică, un feed-back sau un eveniment negativ) în interesul de a își păstra o imagine de sine pozitivă, aceștia vor avea tendința să își apere în mod agresiv această imagine.

Cu alte cuvinte, stima de sine e un lucru bun, în principiu, însă legăm atât de mult acest concept de stimă de sine de rezultatele acțiunilor noastre, încât, în eventualitatea unui eșec, scăderea stimei de sine devine un factor perturbator pentru emoțiile noastre, pentru stilul de gândire și pentru succes.

De exemplu, în urma unui rezultat pozitiv, avem tendința să gândim: sunt bun si ne vom simți bine, vom fi mai productivi și mai fericiți. Însă, în viață, în mod inevitabil, apar situații de eșec, indiferent cât de "buni" am fi. Åži atunci pericolul este să "cântărim" valoarea noastră ca persoană plecând tocmai de la acel eșec și să ne spunem: sunt incapabil sau chiar nu sunt în stare de nimic. Aceste etichete pe care ni le punem noi înșine scad stima de sine și perseverența si sunt favorizatoare pentru creșterea stresului (auto-indus) și deci scad și probabilitatea să putem realiza obiectivele pe care ni le-am propus.

În plus, orice concluzie pe care ar trage-o cineva din reușita sau din eșec (sunt bun sau, respectiv, sunt incapabil) ar total inutilă, pentru că un singur eveniment nu poate defini în mod real valoarea unei persoane (nici macar un sir de evenimente). Pentru că fiecare om reprezintă un potențial și ce nu a reușit azi, va putea reuși în altă zi, dacă rămâne perseverent.

Ca psiholog, lucrez mult cu clienții cu acest concept de stimă de sine și știu că șansele de reușită, în orice domeniu al vieții, scad dacă, în urma unui eșec, o persoană se va auto-eticheta, spunându-și nu sunt în stare de nimic și vor crește, dacă își va putea spune: chiar dacă nu am reușit azi, asta nu înseamnă că nu sunt în stare de nimic, ci pot să perseverez până când voi reuși să ating obiectivul propus.

“Un paradox curios este că numai atunci când mă accept pe mine, așa cum sunt, pot să încep să mă schimb.” Carl Rogers

Bibliografie:

Lilienfeld, Scott O.; Lynn, Steven Jay; Ruscio, John; Beyerstein, Barry L. 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior

Rosenberg, M.; Society and the adolescent self-image. Princeton, NJ: Princeton University Press.