Reducerea stresului prin tehnici de mindfulness

05.06.2014by: Radu Nicolae Cocea

 

Tehnicile de terapie cognitiva bazata pe mindfulness sunt foarte eficiente in cazurile in care anxietatea are un rol predominant: in stres, atacuri de panica, griji excesive, insomnie, tulburare obsesiv compulsiva si in gestionarea emotiilor puternice.

 

Simptomele care au la baza anxietatea se pot concretiza in: teama, panica, griji, stima de sine scazuta, indoiala cu privire la reusita, impunerea de standarde excesiv de inalte, dificultate in a se relaxa, irascibilitate, agitatie, hipersensibilitate, dar si in simptome vegetative, cum ar fi: accelerarea ritmului cardiac, tremor la nivelul mainilor, dificultati la respirare, transpiratia palmelor, ameteala.

 

Beneficii

Studiile au aratat ca tehnicile de mindfulness ajuta semnificativ la:

- reducerea stresului,

- scaderea anxietatii, in anxietatea generalizata si in atacurile de panica,

- inbunatatirea capacitatii de reglare emotionala,

- combaterea disfunctiilor emotionale,

- reduc intensitatea si durata starilor emotionale negative,

- ameliorarea durerii cronice,

- cresc imunitatea si

- scad rata de recidiva in depresie.

 

Ce este mindfulness ?

Intr-o lucrare din 2010, am incercat sa traduc acest termen prin "atentie voluntara extinsa", plecand de la descrierea tehnicii si de la obiectivele acestei tehnici, anume de a dezvolta abilitatea de a orienta atentia in mod constient spre ceea ce dorim, mai degraba decat sa lasam ca atentia sa fie "agatata" de "zgomotul vietii", adica de lucrurile mai putin importante sau chiar daunatoare (cum ar fi grijile excesive sau emotiile foarte puternice).

 

Pe scurt, mindfulness inseamna “sa fii constient de ce se intampla, in timp ce se intampla”, plecand de la ipoteza ca un grad mai mare de constientizare si cunoastere in ceea ce priveste propriile ganduri si emotii va genera, in mod direct proportional, o abilitate ridicata de a le gestiona. Marele avantaj al acesei tehnici este ca ne ajuta sa dezvoltam o relatie echilibrata cu evenimentele din viata.

 

Programul de reducere a stresului si a anxietatii pe care il propun, bazat pe mindfulness si pe terapia cognitiva, presupune 3 componente principale:

 

- o evaluare a gradului de stres,

- informatii despre vulnerabilitatea umana in fata anxietatii si a depresiei si

- exercitii practice pentru a dezvolta abilitatile si atitudinile necesare gestionarii stresului.

 

 

 

 


 

 

@

formular pentru contact

Reproducerea acestui text sau orice adaptare a acestuia sunt sanctionate potrivit art.140 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.