Drumul spre cariera potrivita

11.11.2011by: Radu Nicolae Cocea

„Nu exista vant favorabil daca nu stiti in ce directie vreti sa mergeti” Andre Moreau

 

Nu voi motiva necesitatea alegerii unui obiectiv referitor la cariera si punerea lui pe hartie. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa iti dai seama ca alegerea unei cariere potrivite este importanta din cel putin doua puncte de vedere: (i) al satisfactiei resimtite in timpul vietii profesionale si (ii) al gradului de adaptare la mediul social si economic.

Dar pentru aceasta satisfactie, o prima necesitate este legata de existenta unei potriviri puternice intre cerintele carierei alese si trasaturile de personalitate, interese, abilitati si valori. Cu alte cuvinte, primul pas este cunoasterea de sine, a valorilor personale, a asteptarilor de la o cariera, a asteptarilor de la viata in general. Poate acesta este cel mai important pas, pentru care este nevoie de multa sinceritate fata de propria persoana, de incercari, de informare si uneori chiar de permisiunea de a se razgandi.

 

Al doilea pas tine de luarea unei decizii. Suntem oameni si avem un potential enorm, dar totusi limitat fizic. In sensul ca putin oameni pot fi campioni la tenis si la sah in aceeasi perioada a vietii. Si atunci intra in joc o abilitate importanta: a alege in mod constient. Si a alege o profesie intotdeuna inseamna a renunta la celelalte optiuni, cel putin temporar.

Aici poate interveni o capcana, pot merge spre ceea ce imi place, ceea ce ma va face sa renunt atunci cand apare prima dificultate, pentru ca in orice profesie exista si lucruri care nu plac. Alternativa pe care o propun este sa merg spre satisfactie, in loc de a merge spre placere. Acest mic artificiu de perspectiva ma poate ajuta sa raman concentrat pe obiectivele mele de cariera, depasind dificultati si mergand spre realizarea lor, mai degraba decat sa renunt la aceste obiective, motivand "oricum nu imi placea sa fac asta".

Al treilea pas tine de construirea unei strategii, a unui plan de cariera, de definirea cat mai detaliata a obiectivului, de evaluarea resurselor personale, de timp, financiare, de evaluarea obstacolelor si a actiunilor pe care e nevoie sa le intreprind in drumul meu spre satisfactie.

Al patrulea pas tine de actualizarea strategiei mele in functie de realitatile interioare si exterioare. Nimeni nu are nevoie de o incremenire in proiect. In acelasi timp, am nevoie sa gasesc un echilibru intre perseverenta si actualizare, pentru a fi sigur ca nu ma pacalesc singur renuntand la acest plan cand apar dificultatile si motivand renuntarea prin nevoia de a ma "actualiza".

Importanta constructiei unui plan de cariera nu este data numai de continutul sau, ci mai ales in obisnuinta dobandita de a stabili un scop, de a planifica si de a trece la actiune.

Un mic calcul matematic spune ca din 24 de ore, daca 8 lucram, 8 dormim si 2 le folosim pentru deplasare, raman 6 ore pentru a „trai”. Daca reusim sa facem aceasta in asa fel incat cariera sa fie o sursa de satisfactie, atunci poate ca vom reusi sa adaugam cele 8 ore destinate lucrului la cele „traite”.

 

Autor: Psih. Radu-Nicolae Cocea

 

Daca aceasta informatie vi se pare utila, va invit sa va abonati la newsletter pentru a primi pe mail viitoarele articole imediat ce le public, impreuna cu anunturile de evenimente pentru dezvoltare personala - click pentru abonare

 

@

formular pentru contact

Reproducerea acestui text sau orice adaptare a acestuia sunt sanctionate potrivit art.140 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.